Enigmaticul titlu al cărţii spune într-un fel totul: pentru că „exuviile“ sînt pieile lepădate carcasele subţiri lăsate în urmă de fluturi atunci cînd ies din pupe învelişurile năpîrlite ale vietăţilor care crescînd se transformă cu totul. La fel facem şi noi cu ipostazele noastre vechi infantile imature pe care le îngropăm în uitare. Simona Popescu ea nu poate şi nu vrea să le abandoneze: le strînge le colecţionează le suprapune într-un timp prezent care ca într-o sincronie perpetuă adună toate vîrstele precedente la un loc. Credinţa ei este că psihologia individuală identitatea personalitatea îşi pierd consistenţa dacă renunţă la paşii anteriori. Nu sîntem doar ce sîntem ci şi ce am fost. Iar adevăratele abisuri ale fiinţei se ascund în trecut în experienţele înstrăinate ale avatarilor care ne-au purtat numele. „Simona Popescu este o scriitoare de o mare originalitate. Simonologia e un domeniu de cercetare care-i aparţine deschis în continuare celor mai neaşteptate descoperiri.“ (Gheorghe Crăciun) „O sinceritate dezarmantă dezarmată savuros-periculoasă dacă nu eşti tu însuţi antrenat în scufundări la adîncimi perfid-voluptuoase. Citesc o carte despre mine! Nu-s original.“ (Emil Brumaru) „Exuvii este un roman pe care se pot exersa o serie întreagă de abordări critice de la cele tematice pînă la eseuri despre corporalitate alteritate identitate sau feminism. Orice abordare îşi are aşadar temeiul ei. Esenţial la acest roman este cum ar spune Eco faptul că poate institui noi date de cod sau de enciclopedie.“ (Marius Chivu)
